Significations et usages de preot

Tonul acestui articol sau al acestei secțiuni este nepotrivit pentru o enciclopedie. Puteți contribui la îmbunătățirea lui sau sugera modificările necesare în pagina de discuție. Acest articol a fost etichetat în iulie 2010.

Acest articol se referă la treapta presbiteratului din slujirea creștină. Pentru alte sensuri, vezi Preot (dezambiguizare).

 

Religie tradițională
Concepte cheie Dumnezeu · Pământ Zeitate · Prezicere Sacrificiu · Lume subterană Epoca de aur · Inițierea Axa lumii · Arborele lumii Mit · Monoteism Politeism · Sfințenie Pietre sacre · Sincretism Societate secretă
Primele forme de religie Animism · Zoolatrie Cultul morților · Magie Polidoxie · Totemizm Fetișism · Șamanism
Locuri istorice Asia (Bon · Budism Religia vedică · Religia hindusă Taoism · Jainism Hinduism · Mugyo Șintoism · Tengriism) Africa (Egiptul antic Africa de Sud și Centrală) Orientul Mijlociu și zona mediteraneană (Zoroastrism · Islam Iudaism · Creștinism) America precolumbiană Europa precreștină (Triburi germanice · Armenia antică · Grecia antică · Celți Slavi)
Oameni Kohen · Brahmin Druid · Preot Imam · Lama Mag · Mobad Monah · Oracol Șaman · Volhv
Entități supranaturale Аlbasta · Înger Asura · Demon Jinn · Duh Satan · Daevas Vârcolac · Fantomă Ciort · Elf · Pricolici
v • d • m

Preotul sau presbiterul este un creștin hirotonit pentru a sluji o obște creștină, îndeosebi prin vestirea a ceea ce creștinii numesc "Cuvântul lui Dumnezeu", și prin prezidarea și administrarea tainelor (sacramentelor) Bisericii, totodată fiind reprezentantul obștii al cărei președinte este.

El este înzestrat cu puterea harica de a săvârși toate sfintele slujbe, cu excepția celor pe care nu le poate sâvârsi decât episcopul. Un preot nu poate săvârși: Sfânta Taină a Preoției, sfințirea Sfântului și Marelui Mir, sfintirea Antimiselor. Preotul este părintele duhovincesc al credincioșilor săi: îi botează, ii miruiește, le dezleagă păcatele, îi împărtășește, îi cununa, le este alături la necaz, prin slujba maslului. Prin tot ceea ce face, preotul are datoria să îi conducă pe credincioși pe calea mântuirii.

  Hirotonirea

Un bărbat intră în rândul preoților prin Sfânta Taină a hirotoniei, care este realizată doar de un episcop. Însă este necesar și acordul credincioșilor, astfel că la momentul potrivit, membrii parohiei spun în cor cu voce tare Axios sau Vrednic este!. Înainte de a fi hirotonit în taina preoției, candidatul trebuie să fie hirotonit întâi în treapta diaconiei.

Preoții ortodocși se împart în două grupuri distincte: clerul căsătorit (clerul secular, sau "de mir") și clerul monahal. În Biserica Ortodoxă un bărbat poate fi hirotonit după căsătorie, dar atât el cât și soția sa trebuie să fie la prima căsătorie. Dacă rămâne văduv, el nu se poate recăsători și continua să fie preot.

În general, dacă un celibatar este hirotonit, el trebuie să devină monah pentru a-și putea păstra preoția citare / referință critică necesară .

Un preot-călugăr este numit ieromonah.

[

  Preoția

În învățătura de credință a Bisericii este precizat că toți clericii trebuie să se străduiască să realizeze lucrarea Harului primit de ei prin "punerea mâinilor" în cel mai bun mod cu putință. Dar Biserica învață că realitatea și eficacitatea Sfintelor Taine ale Bisericii realizate de preoți nu depind de virtuțile lor personale, ci de prezența și lucrarea lui Iisus Hristos, Care acționează în Biserica Sa prin Sfântul Duh. Astfel, preoția este un dar al Bisericii - Trupul lui Hristos în istorie -, în slujba comunități eclesiale, iar nu un dar personal al celui care devine preot. La fel se întâmplă și în cazul episcopilor, unde Hristos este cel care lucrează ca învățător, păstor bun, iertător și vindecător. Hristos este cel care șterge păcatele și vindecă bolile fizice, mentale și spirituale ale lumii întregi. Preotul este icoana lui Hristos.

În exercițiul funcțiunii sale liturgice, preotul ortodox îndeplinește un rol dublu: pe de o parte, în virtutea harului sfânt primit de la episcop prin hirotonie, el este un slujitor al lui Dumnezeu, un reprezentant sau continuator al preoției Mântuitorului, iar pe de alta el este un interpret, delegat al Bisericii, adică al obștii credincioșilor pe care îi păstorește, fiindcă el se roagă nu numai în numele său personal ci și în numele credincioșilor și pentru ei. Ca reprezentant al credincioșilor, el prezintă lui Dumnezeu cuvenita ofrandă a acestora, adică darurile, închinarea și rugăciunile lor, iar ca vas ales al harului, el transmite credincioșilor ceea ce vine de la Dumnezeu, adică harul dumnezeiesc, iertarea păcatelor, viața veșnică și, în general, toate darurile spirituale și bunătățile materiale pe care le primim de la Dumnezeu. Preotul slujitor este astfel verigă de legătură între Dumnezeu și credincios, între cer și pământ. Acest lucru este vizibil în practica liturgică a Bisericii Ortodoxe, unde preotul este, pe de-o parte, cu fața la Răsărit (și cu spatele la credincioși) când poartă rugăciunea sau ofranda poporului credincioșilor în fața Tronului lui Dumnezeu, și, pe de altă parte, cu fața la credincioși, atunci când poartă cuvântul lui Dumnezeu către ei (de exemplu: citirea Evangheliei, predica).

Ca semn că nu are deplinătatea puterii sacramentale, preotul binecuvântează cu o singură mână (dreapta).

În mod normal, preoții au funcția de preoți de parohie, funcție care în Biserica Primară era deținută de episcopi. Ei sunt liderii comunității locale de creștini. Ei prezidează la Sfânta Liturghie și învață, predică, sfătuiesc și exercită funcția de iertare și vindecare.

Deoarece preoții sunt numiți de episcop și aparțin acelei comunități unde au fost numiți, ei nu au autoritatea sau datoria de a sluji în afara propriei comunități. Pe Sfânta Masă din altarul fiecărei parohii, există o țesătură numită antimis, semnată de episcop, care semnifică permisiunea dată acelei comunități de a se întâlni și acționa ca Biserica. Fără antimis, preotul și poporul de credincioși ai comunității nu pot sluji în mod legitim.

Acest articol legat de creștinism este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui!